Se apropie vara şi cu toţii iubim să mergem la plajă sau la piscină pentru a ne răcori, dar şi pentru a obţine un bronz natural frumos.
Soarele are un efect puternic care îl face pe om să petreacă mai mult timp în aer liber, ne face mai fericiţi şi aduce acel zâmbet de neuitat pe faţă. Soarele are un rol foarte important pentru om deoarece, el este benefic pentru sistemul nostru imunitar, ajută în formarea vitaminei D şi nu în ultimul rand, pentru starea noastră spirituală. Însă soarele, de multe ori, ne poate crea reale probleme dacă nu ne protejăm corect. Iată câteva sfaturi utile pe care trebuie să le ştii atunci când te expui la soare:
Factorul de protecţie este cel mai important element pe care trebuie să îl urmărim atunci când alegem crema pentru plajă (SPF). O formulă delicată carecombină UVA şi UVB cu Vitamina E ce-ţi protejează pielea cu protecţie solară între 15 şi 50 SPF, este alegerea perfectă.
Alegerea factorului de protecţie depinde de indicele UV şi de tipul de piele. Pentru cei care merg la plajă sau la piscină în ţară, în acest sezon, indicele UV dintr-o zi însorită este, în general, ridicat. Însă dacă vei călători în sudul Europei, în zone aride sau zone tropicale, indicele UV poate fi foarte ridicat.
Ţinând cont de indicele UV, următorul factor foarte important de care trebuie să ţii cont este tipul tău de piele.
Cremele cu SPF ridicat (50) sunt utile când ai o piele deschisă la culoare, precum persoanele blonde sau roşcate, cu ochii verzi sau albaştri, sau cu pistrui. Chiar şi persoanelor brunete sau şatene le recomandăm un SPF ridicat atunci când se expun prima dată la soare după o perioda mai îndelungată.
De multe ori suntem tentate să folosim o crema cu SPF mai mic pentru a ne asigura că ne bronzăm mai rapid, însă acest lucru este greşit. Este indicat să folosim crema de protecţie solară cu SPF corespunzător indicelui UV şi tipului nostru de piele pentru un bronz uniform şi fără arsuri, indiferent de valoarea acestuia. Faptul că folosim o crema de protecţie cu SPF ridicat nu înseamnă că nu ne bronzăm.
Expunere necontrolată la soare poate avea efecte negative asupra pielii noastre, precum îmbătrânire prematură, pete pe piele sau chiar apariţia cancerului de piele. Pentru că îţi doreşti atât un aspect bronzat, dar şi un aspect tânăr pentru tenul tău, îţi recomandăm o cremă protectoare pentru faţă, matifiantă şi cu beneficii anti-îmbătrânire, cu formulă lejeră , pentru prevenirea pierderii de colagen şi alastină. Tenurile uscate şi sensibile au nevoie de creme hrănitoare, cu uleiuri esenţiale, şi vitaminizante.
Trebuie să mai ştii că atunci când suntem în apă ne bronzăm cel mai repede, razele solare fiind mai agresive, apa având efect de lupă. În plus există riscul de a ne înşela asupra intensităţii radiaţiilor deoarce pielea noastră simte răcoarea apei – în acest caz sunt obligatorii cremele de protecţie rezistente la apă.
Aplicarea:
În cele din urmă, după ce ai ales produsul de protecţie de plajă potrivit, trebuie să ţii cont şi de câteva reguli importante de aplicare.
Produsul de protecţie solară trebuie aplicat cu 20 de minute înainte de expunerea la radiaţiile UV, dar atenţie, acest lucru nu înseamnă cu 20 de minute înainte de a te aşeza confortabil pe şezlong, ci înainte de a ieşi din casă.
Nu abandona rutina de îngrijire zilnică atunci când aplici protecţie solară. Foloseşte crema ta de zi înainte de aplicarea produsului de protectie solara pe tenul tău, iar apoi, la câteva minute poţi aplica machiajul.
Dacă vei aplica un fond de ten cu SPF 15 peste o cremă cu SPF 15 nu înseamnă că vei beneficia de factor de protecţie 30, dar, într-adevăr, vei fi mai bine protejată. Dacă este nevoie să foloseşti un repelent anti ţânţari cu aplicare pe piele, trebuie să ţii cont să aplici mai întâi crema de protecţie solară, iar ulterior repelentul anti ţânţari.
Produsul de protecţie solară se aplică într-o cantitate generoasă, cu mişcări de netezite. În cazul în care aplicaţi mai puţin, sunteţi protejat mai puţin decât SPF-ul înscris pe etichetă. Aplică uniform de mai multe ori, mai ales după ce ieşi din apă. Crema de protecţie solară este necesară chiar şi pentru pielea deja bronzată.
Radiaţiile UV trec prin geam, ba chiar intervine efectul de lupă în acest caz si devin mai agresive, protejează-te astfel şi în maşină sau în spaţiile interioare cu geamuri mari. Nu-ţi vine să crezi, dar chiar şi la umbră există pericolul radiaţiilor solare, intesitatea lor fiind reflectată de nisip, apă şi clădiri, deci şi în această situaţie trebuie să folosim cremă de protecţie solară, însă putem opta pentru o crema cu SPF mai mic. De altfel, este recomandat să folosim zilnic produse cu protecţie solară, chiar şi iarna, iar pentru asta există o gama largă de produse de îngrijire zilnică şi fonduri de ten cu factor de protecţie solară.
Seara, curăţă-ţi produsul de protecţie solară aplicat şi răsfaţă-te cu un lapte hidratant şi calmant pentru după plajă, cu aloe vera, care redă pielii senzaţia de confort şi catifelare, contribuind în acelaşi timp la păstrarea îndelungată a bronzului.
Atunci când mergi la plajă nu uita că autobronzantele nu oferă protecţie solară, acestea au doar rol estetic, ajutându-te să obţii un aspect bronzat pentru pielea ta fără a te expune la soare. De asemenea, dacă beneficiezi de aspectul bronzat ca urmare a folosirii unei astfel de loţiuni, asta nu înseamnă că poţi aplica un produs de protecţie cu SPF scăzut. Pielea ta nu este bronzată şi trebuie tratată ca atare.
Este complet greşit să foloseşti diferite uleiuri, în special cele alimentare, pentru bronz, crezând că astfel vei avea rezultate mai bune în mod natural. Uleiurile nu fac altceva decât să-ţi prăjească pielea iar astfel te vei pricopsi cu o piele prematur îmbătrânită, pete, sau chiar cancer de piele.
No Comments